9 rezultate (0,17082 secunde)

Afișează toate filtrele

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Configurarea reflexului antropologic al spectacolului. Curs al istoriei teatrului prin mentalul colectiv contiguu

Configurarea reflexului antropologic al spectacolului. Curs al istoriei teatrului prin mentalul colectiv contiguu

Configurarea reflexului antropologic al spectacolului. Curs al istoriei teatrului prin mentalul colectiv contiguu Editie ne varietur dezvoltand amplu lucrarea anterioara: Cristian Stamatoiu - Istoria antropologica a activarii reflexului teatral (O viziune holistica asupra civilizatiei scenei in interconexiune cu mentalul colectiv continuu), Editurile Eikon si Scoala Ardeleana, 2015 Pascal scria: "e mult mai frumos sa stii ceva despre tot, decat sa stii totul despre ceva: aceasta universalitate e cea mai frumoasa". In Occident atractia pentru perspectiva panoramica a disparut in favoarea privirii microscopice si a examinarii detaliului. Cartile lui Mircea Eliade n-au fost ele criticate mai ales in numele acestui proces intentat unui vechi spirit de "enciclopedist" de catre agresiva armata a "specialistilor"? Desi educat in Romania, aceasta deschidere nu imi e personal familiara, dar ii resimt necesitatea formatoare si admit valoarea pedagogica. Privirea panoramica revela relieful geografic al unui domeniu, cea microscopica, secretele sale geologice. Tinerii debutanti castiga explorand larg, cercetatorii obstinati reducandu-si extinderea viziunii. Aceasta-i alternativa. Cristian Stamatoiu indrazneste sa propuna o perspectiva vertiginoasa asupra teatrului. Un asemenea curaj, azi rar, unic, merita salutat. El se constituie in ghid si ne invita la o calatorie pe care nu o mai indrazneam si care, sper, nu-si va rataci cititorii. Sa indraznim sa-i urmam pariul! - George Banu, Profesor de studii teatrale la Sorbona - Paris, Presedinte de onoare al Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatr

RON 96.03
1

Trianon, Trianon! A Century of Political Revisionist Mythology

Trianon, Trianon! A Century of Political Revisionist Mythology

Trianon, Trianon! A Century of Political Revisionist Mythology There is still enough space on the globe for everyone to live in peace. We are the largest and the most solid people in this Southeast Europe for us not to look towards the future with confidence. And in order to lighten the road ahead, we do not need to mystify the past. On the contrary. Isn’t it wiser to reconcile with history’s verdict and get along with each other? - David Prodan, Transylvania and Again Transylvania, 1992 Table of Contents: • Vasile Puscas: Foreword • Gabriel-Virgil Rusu: From the Idea of Nation to the Establishing of Nation-States (until the First World War) • Dumitru Preda: The Diplomatic and Military Factors in the Achievement and International Recognition of Romanian Union • Tudor Salantiu: Operationalization of Outcomes Features from the Versailles System • Vasile Puscas, Vasile Vesa: Romanian Public Opinion on the Paris Peace Treaties (First Interwar Decade) • Mariana-Narcisa Radu, Codruta-Stefania Jucan-Popovici: The Principle of Nationalities and the Trianon Treaty • Veronica Turcus: The Avatars of the Recovery of the Archival Patrimony from the Territories United to Romania, after the Trianon Treaty • Serban Turcus: The Holy See and the Disavowal of the Doctrine of the Holy Crown of Hungary in the Context of the Treaty of Trianon (Documents Dating from 1919-1921) • Florin Abraham: The Trianon Treaty and Revisionist Political Mythology. Traditional and Recent Approaches • Ionel N. Sava: From Political Nostalgia to Cultural Trauma. Hungary’s European Dilemma a Hundred Years After Trianon • Vasile Sebastian Dancu: Illiberalism and the Trianon Syndrome. The Orban Regime and the Support of Ethnic Parallelism in Transylvania • Vasile Puscas: Trianon, Trianon! (Afterword) • Inde

RON 97.00
1

Vertebrele strigătului

Vertebrele strigătului

Volum apărut la aniversarea a 75 de ani ai autorului, sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare Pe copertă: Vasile Pop-Negreșteanu, Planeta Micului Prinț, 2005 În umbra ipotezei au crescut poezii neipotetice. (GEO BOGZA) Desacralizarea resimțită agresiv definește versul poetului sătmărean Ioan Nistor, iar cotidianul aflat într-o bancrută ontologică devine preocuparea artistului pe care îl surprindem pe scena lirică rostind un soliloc, marcă a singurătății, a disoluției, a rupturii de întreg. (IMELDA CHINȚA) Ca într-un scriptorium ale cărui „celule creative” absorb și rețin totul, fațetele poeziei lui Ioan Nistor exhibă o legătură secretă, vag blagiană, cu relieful geografiei în care exponentul ei s-a născut și în care viețuiește ancestral. Pe această suprafață ondulată se poate observa cum se desenează, In Fabuloria(!), liniile unui neoexpresionism sui-generis de sorginte nordică, răsucit în sine și ironic, unic în felul său pentru „grupul poeților din Nord”, dar deosebit de spectaculos. (ȘTEFAN ION GHILIMESCU) Ioan Nistor este cunoscut îndeosebi ca poet, dar și ca un fin comentator al fenomenului liric. Un poet discret, înzestrat cu o sensibilitate aparte, care a reușit să impună o geografie lirică proprie. (GHEORGHE GLODEANU) Un poet discret, pentru care poezia este o stare de dialog cu sine, și care transformă verbul poetic în oglindă introvizoare este Ioan Nistor. (CORNEL MUNTEANU) În mine a zăcut impulsul de a spune. De timpuriu. Am compus pentru surorile mele, pe la zece ani, strigături în stilul „strigăușilor” din Oaș. De mic, am înțeles istoria dramatică a Țării, ciopârțeala făcută de cei ce ne acordau ajutor „frățesc”, jaful făcut economiei naționale, cotele care au dus talpa țării la exasperare. M-a durut soarta sătenilor arestați, uciși sau duși la Canal. Am resimțit opresiunea religioasă, nedreptățile făcute familiei mele, deoarece chiaburimea trebuia lichidată, Canal, Deltă…, iar tata era chiabur, vai! Am purtat în sânge teama și revolta. Am absorbit însă valorile satului, ale Oașului natal. Am scris și am publicat, mai puțin înainte de 1989, mai mult după. Restricțiile erau draconice atunci. Plicurile cu poeme contestatare, trimise pe la redacții, au fost aruncate la coș de niște redactori milostivi. Colegul din Târșolț, Ioan Tărnar, n-a avut norocul meu, în 1987 i s-au interceptat scrisorile trimise la Scânteia și nici azi nu i se cunoaște mormântul... (IOAN NISTOR

RON 135.00
1

Ion - Vol. 1 + 2 (editie anastasica in cutie de colectie)

Ion - Vol. 1 + 2 (editie anastasica in cutie de colectie)

Ediţie anastatică după prima ediție tipărită la București. Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri.Acţiunea se petrece în satul Prislop, de lângă Năsăud; în roman, Pripas. Pentru a situa locurile, pornesc cu cititorul pe şoseaua naţională, mă abat, din sus de Armadia, pe o şosea laterală care trece Someşul; apoi, prin satul Jidoviţa, ajungem la Pripas. Armadia e numele găsit orăşelului Năsăud, precum şi Jidoviţa indică satul, ce se numea înainte Tradam, dintre Năsăud şi Prislop. [...] Descrierea drumului până la Pripas și chiar a satului şi a împrejurimilor corespunde în mare parte realităţii. De când romanul Ion a devenit prea cunoscut, şi satul Prislop a dobândit o faimă, pe care n-a nădăjduit-o niciodată, călătorilor de marcă li se arată de şefii autorităţilor din Bistriţa sau din Năsăud casa în care ar fi stat învăţătorul Herdelea, crucea de la intrarea în sat, casa lui Ion Glanetaşu, cârciuma lui Avrum, pe care azi o ţine un nepot de-al lui, şi diverse alte lucruri din roman. Inutil să spun că elevii liceului din Năsăud se plimbă deseori până la Pripas, urmând paşii lui Titu Herdelea şi ai surorilor lui, căutând să fixeze cu precizie locul unde s-a întâlnit Titu cu d-ra Roza Lang şi altele, şi altele... Şi totuşi petrecerea de la horă, scandalul, cheful de la cârciumă, bătaia dintre flăcăi şi toate amănuntele celelalte, deşi plasate în Pripas, în sufletul meu trăiau ca întâmplate în alt sat, în satul primei mele copilării. (Liviu Rebreanu, Mărturisiri, 1932) Romanul Ion mai are puțin până la centenar. Evenimentul este anticipat de Editura Școala Ardeleană printr‑o ediție anastatică a primei versiuni tipărite. Autorul a intervenit în edițiile următoare prin corecturi și îndreptări stilistice de detaliu, dar nu a operat tăieturi sau adaosuri, modificări de structură epică sau de viziune, așa încât ediția primă, din noiembrie 1920, rămâne un reper și exercită fascinația unei apariții miraculoase pentru evoluția literaturii noastre. Întreaga istorie a romanului, variantele din manuscris, intervențiile scriitorului în edițiile ulterioare (încă opt antume) sunt documentate minuțios și pot fi urmărite în ediția critică întocmită de Niculae Gheran, secondat de Valeria Dumitrescu, în volumul 4 de Opere Liviu Rebreanu, Editura Minerva, 1970. Autorul însuși a explicat pe îndelete geneza romanului, etapele redactării, legătura lui cu propria biografie, modul în care s‑a raportat la spațiul geografic năsăudean din care provine într-un text pe deplin lămuritor și edificator, o serie de Mărturisiri foarte interesante pentru cititorul care vrea să înțeleagă procesul creator și felul în care a luat naștere o lume imaginară dintr-o lume reală. (Ion Simuț

RON 130.00
1

Cartea din vis. Antologie de autor (1969-2024)

Cartea din vis. Antologie de autor (1969-2024)

Volum apărut la aniversarea a 80 de ani ai autorului Ediția a II-a, revăzută și adăugită Prefață de Ion Pop Imagine coperta I: Silviu Oravitzan, Poarta, 1998 (tehnică mixtă pe pânză) Nădăjduiesc ca, și la cea de-a doua ediție (revăzută și adăugită), antologia de față să rămână tot o Carte din vis. S-ar exprima, în acest mod, nu doar dorința firească de continuitate, ci, îndeosebi, angajamentul autorului de a-și reconfirma, în fața propriei conștiințe și a virtualilor săi cititori, modul propriu de gândi și a scrie poezie. Cu sau fără voia noastră, scriem toată viața o singură carte. O carte ca un copac ale cărui ramuri se ridică spre cer, dar care are rădăcinile în solul capricios, și greu de desțelenit, al visului. Suntem, altfel spus, părinții, urmașii și mărturisitorii propriilor iluzii, ezitări, strădanii și neputințe, arhitecții și zidarii unui claustru cu zăbrele de ceață. În chiliile lui, poruncile, limba, dicția, stilul, prozodia se pot modifica, dar rigorile visului rămân neschimbate. (VASILE IGNA) Vasile Igna este poet, deși scrie și proză, om delicat și tăcut. Pare a se răsfrânge în el însuși. Nu se apără excesiv de ceilalți, dar nici nu se predă numaidecât. Sentimentele și le păstrează pentru cărți care alcătuiesc provincia lui de cărturar nostalgic nimerit din greșeală printre vietățile crude din lumea mare. Politicos, refractar prin structură la vulgaritate, discret fără exuberanță, va fi întotdeauna un om și un poet închis între petalele sufletului său ca într-un mare și roșu trandafir. (NICOLAE MANOLESCU, 1982) Cu Vasile Igna pășim, e limpede, în perimetrul – inextricabil, sacru și profan – al poeziei: al celei dintre euforie și deznădejde, dintre alean și subite accese de resemnare, dintre surâs și ușoară compătimire, dintre înfrângerea sinei și contemplarea aprigă (cu angelică iubire ori nițel înveninat sarcasm) a lumii de afară. (N. STEINHARDT, 1987) Visele lui Igna nu sunt, de fapt, nocturne, ci de soiul celor cu ochii deschiși, tratate atât de larg de Bachelard. Tehnic vorbind, ele sunt contemplații de peisaje (naturale sau muzeale) realizate printr-un descriptivism fantezist care transformă fotografia developată în miraj. Derulate cu voce „obiectivă”, peisajele – meditații ale lui Vasile Igna insinuează de-a dreptul cu delicatețe schije de angoasă în ceremonia descriptivă, făcând peisajele să vibreze în perspectiva unui lirism existențial panicat, în pofida calmului recitativ. Ceea ce vede el afară e, de fapt, ceea ce e înlăuntrul său. (AL. CISTELECAN, 2023) Poezia lui Vasile Igna, cu încercări și reușite pe atâtea „clape” ale discursului liric, însă mereu dispusă să experimenteze, făcând să conviețuiască firescul cu livrescul, atinge astfel un punct de reper de două ori reprezentativ, pentru o operă ce se rotunjește convingător la vârsta înaltei maturități cu o marcă originală în peisajul nostru liric actual. (ION POP, 2024

RON 108.00
1

Istoria si scrisul istoric azi. Optiuni metodologice. Paradigme. Agenda

Istoria si scrisul istoric azi. Optiuni metodologice. Paradigme. Agenda

Contextul in care se desfasoara tranzitia spre un alt tip de societate reclama atentie in raport cu orice element de natura a-i scurta durata si a-i diminua convulsiile. Apelul la istorie, ca si pe timpul lui Kogalniceanu, devine mai mult decat legitim. Daca am facut, aici, un mic excurs in trecut este fiindca de la un istoric se asteapta de obicei o perspectiva diacronica, dar si tinand seama de faptul ca problemele noastre de azi nu sunt tocmai straine de cele cu care s-au confruntat generatiile ce au construit Romania moderna. Din secolul al XIX-lea ne vin indemnuri la solidaritate nationala, ca si exemple de propensiune democratica ce comporta un interes indiscutabil pentru actualitate. In acelasi timp, datele evocate mai sus atesta nevoia stringenta de a reface corpurile profesionale, ca sursa de modele formative si echilibru social. Mai e nevoie inca de acelasi entuziasm ce i-a facut altadata pe cei mai buni sa-si sacrifice interesele de moment in favoarea unora mai inalte, care privesc natiunea intreaga. Vechea disputa dintre individualismul cultivat de miscarea liberala si colectivismul acaparant din secolul XX s-ar putea solutiona, cred, in sensul preconizat inca de la Parvan: "culturalizarea maselor si socializarea personalitatilor". Proces anevoios, paradoxal, "utopic", insa indispensabil in epoca noastra, careia trebuie sa-i dorim o propensiune mai vie spre societatea deschisa. Daca e adevarat ca istoria poate fi citita inainte si inapoi (A.N. Whitehead), ne putem intreba cum sa abordam mai cu folos propria noastra istorie. Desigur, retrospectiv, cu intentia de a recupera cat mai deplin valorile tezaurizate in timp, dar si prospectiv, pentru a ramane cat mai aproape de nazuintele oamenilor. Durata intreaga se cuvine pusa in valoare, pe cat posibil, ceea ce inseamna ca am putea integra astfel mai bine experientele pe care le-am parcurs. Numai in aceasta perspectiva, sugerata odinioara si de Iorga, istoria capata sens, coerenta, finalitate. Mai poate deveni ea o sursa de entuziasm, asa cum propunea Goethe? Istoria ar trebui, in tot cazul, sa ne ajute la reinnoirea sperantelor. Si n-o poate face decat punandu-ne in situatia de a regandi si asuma critic trecutul. Caci impacarea cu lumea presupune mai intai impacarea cu noi insine, prin intelegere si compasiune. "Poti oare iubi pe cineva, cand te urasti pe tine insuti? Poti oare trai in buna intelegere cu altii, cand nu esti de acord cu inima ta? Poti fi placut in societate, cand esti plictisit de propria ta existenta?". Indoielile lui Erasmus ne vin, stimulatoare, din alt secol, ca un indemn la cura te ipsum, asa cum stiau deja sa se poarte inteleptii din vechime. Putina mila de sine ("la charite bien ordonnee ...") nu strica, atunci cand e bine cumpanita de exercitiul autocritic, dupa cum nici o mai larga comprehensiune fata de alteritate. Intre a socoti ca istoria poate da raspunsuri la orice intrebare si a-i nega orice functie practica exista o cale mediana, la care s-ar cuveni sa reflectam cu toata seriozitatea, dat fiind ca integrarea la care aspiram nu e doar o integrare in spatiu, ci si una in timp. - Alexandru Zu

RON 194.00
1

Spiritul locului. tinutul Bistrita Nasaud prin ochii scriitorilor

Spiritul locului. tinutul Bistrita Nasaud prin ochii scriitorilor

Proiect editorial realizat sub egida Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Volum editat de Societatea Scriitorilor din Bistrița‑Năsăud în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj și periodicul Răsunetul cultural Coordonator proiect: Gabriela Ciornei Spiritul românesc e unic și cuprinde deopotrivă ardelenismul, moldovenismul, muntenismul sau oricum s‑ar numi particularismele din care se alcătuiește fizionomia sufletească a neamului nostru, cea mai unitară poate în toată lumea. Spiritul ardelean constituie numai o componentă a marelui duh românesc, dar cea mai prețioasă și mai caracteristică. Nu spun aceasta dintr‑o ieftină vanitate de ardelean. E aproape un loc comun constatarea că ardelenii au o concepție despre viață mai aspră, mai adâncă, mai etică. De aceea scriitorii ardeleni apar mai preocupați de anumite probleme ale vieții decât de străluciri formale. Literatura lor e totdeauna o manifestare de etnicism în primul rând, bucurie și mândria de‑a fi român și de‑a‑și dovedi românismul, o emulație cu ceilalți de alte neamuri de pe același pământ și din afară. Acestea nu împiedică pe cei talentați să realizeze opere trainice, fundamentale pentru toată literatura noastră. Etnicismul nu e povară în opera de artă, ci un spor de originalitate. Îmi place să cred că ardelenismul meu n‑a fost un obstacol pentru împlinirea operei mele și pătrunderea ei în largi straturi românești. Poate chiar dimpotrivă. (LIVIU REBREANU) Regiunea grănicerească, stimulată mai mult decât altele de reformele împăraţilor de la Viena, Maria Terezia și Iosif al II-lea, dintre anii 1740 și 1790, s-a ridicat înspre o anumită prosperitate, benefică deopotrivă pentru creșterea nivelului de civilizaţie și pentru coagularea ideilor de egalitate și libertate naţională ale românilor. Firește, au fost și drame sau chiar tragedii, precum revolta condusă de Tănase Todoran (1763), dar viaţa și-a urmat cursul, odată cu accentuarea mișcării pentru impunerea egalităţii românilor și confesiunilor lor cu celelalte naţiuni și confesiuni din Transilvania și pentru emanciparea de sub stăpânirea străină. Marile lecţii de istorie au fost trasate la 1848-1849 – când românii, inclusiv cei bistriţeni și năsăudeni, au elaborat programul de modernizare a spaţiului românesc pentru câteva decenii bune –, la înfiinţarea ASTREI din 1861 (cu despărţămintele sale), la fondarea Partidului Naţional Român (1869), la independenţa de stat absolută a României (1877), la proclamarea Regatului României (1881), la Memorandum (1892-1894) etc. O adevărată școală de cultură și de eliberare naţională a fost liceul (azi Colegiul Naţional) din Năsăud, cu a lui societate culturală a elevilor, intitulată „Virtus Romana Rediviva”, unde au studiat mari spirite ale neamului românesc, în frunte cu George Coșbuc, Iacob Mureșianu și Liviu Rebreanu. După 1918, orașul Bistriţa s-a ridicat mult ca centru românesc. Urmașii marilor bărbaţi care au făcut România Întregită fac azi biblioteci, centre culturale, reviste, între care și Răsunetul cultural. Ei, scriitorii, prin antologia Spiritul locului, gândită de Menuţ Maximinian, sfinţesc locul cu verbul lor și ne conving mereu că „la început a fost Cuvântul”. (IOAN-AUREL POP) Marile figuri literare – Rebreanu, Coșbuc, Blaga –, dar și toată Istoria mare și puzderia de istorii mărunte și deloc neînsemnate sunt aduse împreună în carte pentru a da consistență unei biografii comunitare. Vocile antologiei nu lasă în umbră nici un detaliu. Istorie, relief, literatură, obiceiuri, oameni de vază, istorisiri sentimental-nostalgice valorează spiritul locului, adăugându-i tușe și contururi inconfundabile. Spuneam altădată că locul și locuirea, atât de importante pentru cei ne-eliberați afectiv de „mitologia locului și a obârșiilor”, pot fi descrise, azi, abuziv, și ca handicapuri. Doar cei eliberați de ele ar fi echipați pentru întâlnirea cu altă lume. Nu e de trecut cu vederea faptul că globalizarea duce nu doar la miniaturizarea omului contemporan, ci și la ubicuizarea lui; inșii viitorului vor fi perfect interșanjabili, vor putea fi mutați în orice loc/casă, în orice limbă, căci apartenența, se zice, va fi facultativă și fără valoare. Însă, cel puțin deocamdată, Europa este alăturare și întrepătrundere de culturi naționale. Să negi acest lucru prea devreme înseamnă să anulezi esența însăși a Europei. Economicul nu are memorie și deci nu poate fi. Cultura, în schimb, este. Ea crește dimpreună cu un loc, o limbă, o istorie. Nu e întâmplătoare înmulțirea probelor de revenire, de întoarcere la reperele de obârșie pentru a nu rătăci primejdios drumul. Niciodată nu au apărut atât de multe, de ambițioase lucrări monografice despre o comunitate sau alta care se descriu prin apartenența la un loc anume. Spiritul locului e o secvență din harta identitară românească fără de care alcătuirea de Ținuturi și Țări românești și-ar pierde din greutate și sens. Probă și multele răspunsuri care au venit în întâmpinarea generoasei idei lansate de Menuț Maxi

RON 97.00
1

Mărturii asupra unui veac zbuciumat

Mărturii asupra unui veac zbuciumat

Nicolae Mărgineanu este unul dintre cei mai mari psihologi români, care a avut un rol esențial în retrocedarea integrală a Ardealului după cel de-al Doilea Război Mondial, autor a 12 cărți de psihologie, arestat și condamnat de regimul comunist din România la ani grei de temniță.Mircea Miclea:„O expresie nu numai a ceea ce a făcut istoria din om, ci, mai ales, a ceea ce a făcut omul Nicolae Mărgineanu din ce a făcut istoria cu el.” Daniela Mărgineanu-Țăranu: „Manuscrisul memorialistic al profesorului Nicolae Mărgineanu însumează peste 700 de pagini dactilografiate și cuprinde perioada studiilor de la Blaj și Orăștie, a specializărilor în universități din Germania, Franța, Anglia, Statele Unite, precum și a evenimentelor din timpul și de după încheierea războiului, inclusiv a perioadei de peste șaisprezece ani de detenție politică (1948–1964).La data redactării (1978), Nicolae Mărgineanu nu spera într-o publicare imediată a paginilor sale, document de mare interes științific și politic, dar, mai ales, de conduită morală.Editura Școala Ardeleană publică acum această a treia ediție completă și revizuită (în ordine cronologică), după cea parțială (Editura Dacia, 1991) și cea din 2002, apărută sub egida Fundației Culturale Române. Ediția în limba engleză, Witnessing Romania’s Century of Turmoil. Memoirs of a Political Prisoner, a fost publicată în 2017, la University of Rochester Press, în traducerea lui Călin Coțoiu și sub coordonarea reputatului profesor și istoric Dennis Deletant.”Mircea Miclea: „Cartea lui Nicolae Mărgineanu poate constitui un excelent studiu de caz despre memoria autobiografică. Câțiva ani de formare profesională postuniversitară și stagiile în străinătate au constituit hrana lui spirituală pentru ceilalți șaisprezece ani de pușcărie. Probabil că i-a rememorat și i-a povestit de zeci și sute de ori; i-a visat și i-a retrăit prin carcere și închisori. Așa au ajuns să ocupe un spațiu mult mai mare în mintea lui și să transpară în scrierea memoriilor. Geografiile interioare au devenit mai reale și mai întinse, compensând geografia mizeră a spațiului concentraționar.Mărturie despre oameni și întâmplări dintr-un veac zbuciumat, cartea lui Nicolae Mărgineanu este, mai întâi de toate, o mărturisire despre sine însuși. Ea arată cum poate fi învinsă asprimea realului prin mobilizarea forțelor sufletești. Din închisoare, Mărgineanu a ieșit învingător!”Dennis Deletant: „Memoriile lui Nicolae Mărgineanu constituie un adaos unic și neprețuit la literatura de limbă engleză care are ca temă experiența deținuților politici nu numai în România comunistă, dar și în statele autoritare, în general. Acestea folosesc, sub aspect grafic, experiențele de încarcerare ale autorului (1948–1964) pentru a scoate în evidență abuzul arbitrar de autoritate în România comunistă, precum și curajul său de a-și menține integritatea morală și demnitatea în fața nedreptăților. Cu toate acestea, recursul la memorie depășește suferința sa postbelică, oferind o relatare plină de nostalgie și sensibilitate a episoadelor din tinerețea autorului petrecută în Ardeal, în perioada anilor 1916–1918.”Nicolae Mărgineanu: „Avantajul, marele avantaj al intelectualului, ajuns la închisoare, acesta a fost: bogăția vieții sale, care-l făcea să-și ajungă sieși și să nu se simtă singur oriunde s-ar fi aflat. Aceste condiții criminale, inimaginabile prin neomenia lor, le-am putut suporta tot numai cu această retragere în propria noastră conștiință, unde găseam suficientă liniște sufletească ca să nu ne pierdem încrederea în noi. În oameni și în noi. Și în dreptatea în lume, care, în cele din urmă, trebuie să vină. Aceleași condiții neumane au fost însă suportate mult mai greu de muncitori care, după câteva zile, își pierdeau echilibrul psihic și se prăbușeau. Sau acceptau condițiile ofițerului politic de a îndeplini funcțiunea de turnător! Tăria de caracter a țăranilor a fost mai mare, dar, obișnuiți cu orizontul larg al spațiului mioritic cântat de Blaga, la claustrare nu rezistau nici ei și se prăbușeau. Intelectualul singur a rezistat la toate neomeniile!”BIOGRAFIA AUTORULUI: NICOLAE MĂRGINEANU (n. 22 iunie 1905, Obreja, comuna Mihalț, județul Alba – d. 13 iunie 1980, Cluj)STUDII: Licențiat (1927) și doctor (1929) în filosofie, având ca principală specializare psihologia, cu mențiunea Magna cum laude, în cadrul Universității din Cluj. Docent în psihologie la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din Cluj (1931). Studii de specializare la Universitățile din Leipzig, Berlin și Hamburg (1929), Sorbona– Paris (1935) și Londra (1935). Cercetător științific în calitate de bursier al Fundației Rockefeller la Universitățile Harvard, Yale, Columbia, Chicago și Duke (1932–1934).ACTIVITATEA DIDACTICĂ ȘI ȘTIINȚIFICĂ: Preparator (1926–1928), asistent (1928–1936) și șef de lucrări (1936–1938) la Institutul de Psihologie al Universit

RON 135.00
1

Soarele din oglindă. Antologie de autor (1998-2023)

Soarele din oglindă. Antologie de autor (1998-2023)

Ilustrații: Dragoș PătrașcuNota autoruluiSelecţia poemelor și prozopoemelor din această antologie a fost făcută de către autor din următoarele volume: Istorii pe care n-am să le scriu (Allfa, București, 1998), Scene intime. Scene de masă (Idea, Cluj, 2001), Il rauco suon (Casa Cărţii de Știinţă, Cluj, 2006), În Balkanya, eu și ceilalţi demoni (bybliotek, Cluj, 2011), Până una-alta (bybliotek, Cluj, 2012), Vertij (Charmides, Bistriţa, 2014), TU (Tracus Arte, București, 2016), Avionul fantomă (Tracus Arte, București, 2017), urmuz. 23 noiembrie 1923 (Tracus Arte, București, 2018), și încă ceva (Tracus Arte, București, 2019), Bufonerii și litanii (Tracus Arte, București, 2020), celelalte lucruri inutile (Tracus Arte, București, 2022). Nota editoruluiIlustraţiile care însoțesc această antologie de poeme reprezintă, în sine, și ele „o antologie” artistică, fiind realizate de Dragoș Pătrașcu între anii 1995 și 2021, cu alte cuvinte, aproape în aceeași perioadă în care au fost scrise și aceste poeme. Soarele din oglindă e, uneori, la fel de orbitor ca soarele de pe cer. Nu însă la fel de neîndurător. Cu oglinda te poți juca, poți chiar să te ascunzi în spatele ei. Dacă alegi unghiul potrivit, ți se permite să jonglezi, fără temeri, cu ceea ce pare de neîndurat. Oglinda e, totodată, o deschidere și un văl. Revelând, temperează. Estompând, îndeamnă privirea să-și creeze propriile-i lumi. Și, mai ales, îngăduie ca soarele să palpite și în regim nocturn. Deoarece acolo, în noapte, ai șansa să te întâlnești cel mai des cu dublii și cu semenii tăi. Acolo, în noapte, se spun poveștile cu miez enigmatic și se aud litaniile care ne mângâie și ne rezidesc.Așadar, Soarele din oglindă. Sub acest titlu se înșiruie cei 25 de ani de poezie ai mei. Primesc această antologie, cu recunoștință, ca pe un magnific dar din partea Editurii Școala Ardeleană, cu speranța că se vor bucura și alții de el. (MIHAI MĂNIUȚIU) Capacitatea de a inventa și regiza situații – macabre, dramatice, funambulești, spiritualizate –, de a suprapune planului dilematic serii de constelații simbolice, în care mitul puterii divin-despotice, erosul energetic, singurătatea și jertfa Alesului generează situații-limită, alături de capacitatea de a transfera imaginarul în acțiune și ideile în viziuni de o covârșitoare plasticitate conferă teatrului și textelor lui Mihai Măniuțiu o adevărată forță de șoc. [...] Eu baroc, manierist, om de meraviglia și agudezza, Măniuțiu este un artist cu senzorium cultural și intelectualism palpitând de carnalitate. (DAN C. MIHĂILESCU) Pot repeta, pe scurt, ce spuneam altădată despre excelentul regizor, eseist, prozator, poet Mihai Măniuțiu: poemele lui coboară, cu fiecare plachetă, tot mai adânc și mai dez-vrăjit spre interioare vulnerate, proza exersează derâderi la lumea care (pe)trece, iar regia caută locul de mijloc, răscrucea în care înăuntrul și în afara s-ar putea reconcilia. [...] Cărțile sale, excelente, se succed una după alta fără a impune cu forța cuvenită acest scriitor de raftul întâi. [...] De citit Mihai Măniuțiu neapărat. (IRINA PETRAȘ) „Cerebralul” Măniuțiu se înfățișează în literatura sa ca un „vizionar” fără limite, artist al fanteziei și al „himerelor”... (ION BOGDAN LEFTER) Prestigiosul regizor de teatru Mihai Măniuțiu [...] s-a ilustrat la cote înalte și ca prozator și poet. În această a doua ipostază a manifestat o mobilitate a fanteziei și a formelor discursive remarcată în toate glosele critice care i s-au consacrat, cu accente pe o „artă a dedublării”, a jocului cu măștile și convențiile literare, în general, fapt deloc surprinzător la cineva care are evidenta vocație a înscenărilor de momente de viață și de destine în „marele teatru al lumii”. (ION POP) Vrăjire și dez-vrăjire a realității, cărțile lui Mihai Măniuțiu închipuie o rostire dedusă din straturile difuze ale cotidianului și din paradoxurile unei suprarealități exuberante și ludice, prin care este expusă linia de întâlnire dintre lumi, fisura inconsistentă din lucruri, dar și jocul inconstant dintre interioritate și exterioritate. (IULIAN BOLDEA) ars poetica sub cupola de aur și de safireîn ritmurile unei muzicicum nu mai auzisem până în acel momentprintre gratii de oțel care ne protejauam zărit-o pe lidia jigamarea dresoarevârându-și coama sălbatică blondăîn gura leilor ei ca niște mielușei(lei care au sfâșiat-o de vieîn arenănu mult timp după aceea) peste ani și ani m-am gândit și mi-am spuscă asta − cam asta înseamnă să scrii poeme:să-ți vâri capul în gura unor lei ca niște mielușeicare or să te sfâșie dacă (și când) o să li se pară lorcă așa le stă bine unor fiare regești Reperele biobliografice ale autoruluiMihai Măniuţiu

RON 135.00
1