293 rezultate (0,50381 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Dada se dan spectacol

Dada se dan spectacol

Cartea de față este fructul unui dialog colaborativ cu dadaismul, la 100 de ani de la crearea și apoi dispariţia mișcării. Dialogul se instituie atât printr-o piesă de teatru în spirit dada, scrisă în 2016 pentru scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, dar jucată și în alte teatre din lume până în 2019 (Chișinău, București, Roma, New York), cât și prin cinci studii critice, care ne-au ajutat în procesul de realizare a textului teatral și sunt menite – aici, în volum – să-i limpezească retrospectiv implicațiile și mizele. Personajul principal cu care se vor întâlni aproape la fiecare pagină cititorii este Tristan Tzara, în măsura în care destinul său are ceva din drama eternă a Poetului, articulată de căutarea perpetuă a unui limbaj pur, nepervertit, dar și în măsura în care – într-un context tulbure, marcat de război și incertitudini – el a știut să strângă lângă sine, la Zürich și Paris, tineri artiști inovatori și radicali, ce aveau să schimbe destinul artei moderne. În piesă, am recreat câteva momente importante din viața lui Tristan Tzara și a prietenilor lui, de la nașterea mișcării dada până la autodizolvarea ei în 1923, luând ca punct de plecare un text dramatic pe care poetul însuși l-a scris, Batista de nori, ale cărui structură și compoziție le-am exploatat intertextual. În studiile critice, am tratat aspecte variate: teatralitatea manifestelor dadaiste, fascinația dadaiștilor pentru mască și punerea în scenă de sine, cinematografia dada și experimentele multimedia încercate de dadaism. Scopul nostru a fost să regăsim câte ceva din libertatea, curajul, prospețimea, spiritul provocator și critic al unor artiști care rămân mereu vii… (ȘTEFANA POP-CURȘEU, IOAN POP-CURȘEU, ION POP

RON 78.50
1

Cum se scrie istoria literara

Cum se scrie istoria literara

De unde vine istoria literară și încotro merge? De unde vine și încotro se îndreaptă istoria literară? Dinspre istorie – ar fi un răspuns; dinspre critica literară – ar răspunde alții, cei mai mulți. Pledoaria mea nu e o noutate. Ba ar putea fi înțeleasă ca o întoarcere la originile istoriei literare, la locuri prin care a mai rătăcit și la experiențe pe care le-a mai încercat. Acest nou expansionism al istoriei literare sau dorința de diversificare au mai fost duse până în pragul declanșării unei crize de identitate. Reacția de restrângere a câmpului său de aplicație la evoluția internă a literaturii, adică la o istorie estetică, a venit firesc după aventurile anterioare, dar i-a adus alt risc, acela de îngustare a orizontului. La noi, istoria literară a fost prea multă vreme numai estetică, menținută sub obediență călinesciană, și de aceea există pornirea firească de eliberare și expansiune. Nu e mai firească racordarea istoriei literare la Istorie, nu la critica literară? Înseamnă să o mutăm dintr-o vasalitate în alta? Întrebarea merită să fie pusă și să aibă un răspuns. De aceea m-am conectat la reflecțiile istoricului francez Paul Veyne din cartea sa Cum se scrie istoria, apărută în 1971 la Paris și în 1999 la București. Am prelungit sau am translat gândurile de acolo, aici, în Cum se scrie istoria literară, tot fără semnul întrebării, adică într-un sens analitic, nu prescriptiv sau tehnic. (Ion Simuț

RON 39.30
1

stefan J. Fay sau cercul care se inchide

stefan J. Fay sau cercul care se inchide

Imagine coperta I: Autobiografie, de Ștefan J. Fay, 1965 Scriitorul Ștefan J. Fay (1919-2009) a fost un prozator și genealogist, care a lăsat culturii române o operă narativă diversă, de la reportaje, povestiri, nuvele, până la romane, memorii și cronologii. Monografia de faţă, prima consacrată acestui autor, apărută cu ocazia Centenarului nașterii sale, îi conturează personalitatea complexă, avatarurile biografice și diversitatea creaţiei originale. Sunt prezentate aspecte inedite ale creaţiei lui Ștefan J. Fay, precum vocaţia sa poetică, epistolară sau cea de traducător. De asemenea, pentru prima oară este analizat Dosarul de Securitate al scriitorului, relevant mai ales pentru metodele de lucru folosite de acea instituţie. Dincolo de prezentul volum, istoria literară mai rămâne datoare acestui scriitor cu o ediţie însumând toate eseurile, interviurile sau recenziile sale, risipite prin reviste, precum şi cu un volum cu cele peste 2.000 de scrisori nepublicate încă, aflate în arhiva familiei. Viaţa acestui scriitor longeviv (a trăit 90 de ani) este ea însăși una de roman, căci a fost baron, apoi șomer, pictor de biserici, normator sau bibliotecar. Prozatorul avea o ascendenţă paternă ilustră, de câteva secole, originară din Franţa. Dinspre mamă, el se trăgea dintr-o cunoscută familie nobiliară din Ardeal. Istoria familiei scriitorului este de-a dreptul fascinantă, cu baroni, prinţi și conţi, cu episcopi şi cavaleri cruciaţi, cu viteji cuirasieri și un Principe al Transilvaniei. La 76 de ani, Ștefan J. Fay se mută la Paris şi apoi la Nisa, unde locuia fiul său și unde, din 2009, avea să-și doarmă somnul de veci, în ţărâna strămoșilor săi. Se închidea, în felul acesta, cercul deschis de înaintașii lui, în urmă cu nouă secole

RON 39.30
1

Intermitencias. Intermitente

Intermitencias. Intermitente

El presente volumen contiene los poemas incluidos el libro Intermitencias, publicado en español por Sabina Editorial (Madrid, 2018) junto con otros poemas inéditos. Volumul de față cuprinde poemele apărute în cartea Intermitencias, publicată în limba spaniolă la Sabina Editorial (Madrid, 2018), și alte poeme inedite. Intermitencias de Corina Oproae es un libro que pone de relieve sobre todo una especie de programa de trabajo, circunscribiendo el espacio a un taller ideático-lírico en el que se cristaliza una «poética» personal. La mayoría son versos escritos, como se dice de forma expresiva en un poema, en «la antecámara del despertar», momento y espacio en que la disponibilidad intuitiva del sujeto se acerca al umbral de la lucidez, siendo esta nombrada con palabras claras, de naturaleza conceptual, que trazan un proyecto de construcción del texto poético. Entre los estados de ánimo naturalmente vacilantes (hay un verso que habla de la incertidumbre de las palabras), se busca con insistencia la confianza, la seguridad y su concreción dentro del poema; la armonización, en el fondo, de los contrarios. Intermitențele Corinei Oproae pun în relief cu precădere un fel de program de lucru, circumscriind spațiul unui atelier ideatico-liric în care se cristalizează o „poetică” personală. Sunt, în majoritate, versuri scrise, cum expresiv se spune într-un poem, „în anticamera trezirii”, moment și spațiu în care disponibilitatea intuitivă a subiectului se apropie de pragul lucidității, numită, aceasta, în propoziții clare, de factură conceptuală, ce trasează un proiect de construcție a textului poetic. Între stările de spirit firesc ezitante (undeva se vorbește despre incertitudinea cuvintelor), se caută insistent încrederea, siguranța de sine și concretizarea lor în poem –, armonizarea, în fond, a contrariilor. (Ion Pop

RON 23.60
1

Realismul magic. O incursiune teoretica

Realismul magic. O incursiune teoretica

Inițial teză de doctorat, studiul elaborat de Viorica Bold este consacrat Realismului magic, subintitulat modest „o incursiune teoretică”, ce depășește fără îndoială obișnuitul comparatism literar asimilabil, aici, un puzzle cultural/istoric și intercontinental, totul fiind gestionat de intruziunea urmărilor războaielor din ultimele secole, în coabitare cu influențele sociale și politice ale postcolonialismului. Astfel, beletristica și teoriile analizate se constituie într‑un reper ilustrativ prin: Bontempelli, Günter Grass, Salman Rushdie, Jorge Luis Borges, Walter Mignolo sau Ștefan Bănulescu, autoarea sprijinindu‑se mai ales pe demonstrarea faptului că „realismul magic este un curent de tip global” cu mai multe caracteristici generale, precum heterotopia (straturi suprapuse care, deși există în același cadru, nu se intersectează niciodată), trecerea bruscă de la real în fantastic și înapoi, hibridizarea timpului la care se adaugă metamorfozările elementelor și ale personajelor de la o stare la alta „în funcție de trecerea din real în fantastic și invers”. (MIRCEA MUTHU) Dreptul la imaginar este furat de către globalizare, emigrație sau dictatură. El se reevidențiază și, neputând să‑și recâștige drepturile din epistema veche, se reorganizează în spații suprapuse cu scopul de a nu pierde multiplele identități ale artiștilor. Acest fenomen face ca povestea realismului magic să fie una fascinantă, prin aducerea într‑o altă ordine a fantasticului în real, reconstituind poate și modalitățile estetice cu care se operează. Ficțiunea a murit, să ne bucurăm, așadar, de magic! (VIORICA BOLD

RON 39.30
1

Ennio. Un maestro

Punctul de inversare a memoriei

Intre Scila si Caribda, incotro?

Eugen Ionescu in luminile avanscenei

Timp al mastilor (Pagini nonfictive)

Caderea in adancuri

Hipercivilizatiile si prezenta extraterestra pe Pamant

Fidelitatea clasicismului

Fidelitatea clasicismului

Un coleg de breaslă mă întreba de ce Fidelitatea clasicismului şi nu Fidelitate clasicismului. Răspund cu gratitudinea cuvenită întrebării: pentru că aşa mi-a venit pe limbă. Aceasta este ipostaza ingenuă a răspunsului. Dacă-l şcolim puţin, răspunsul, în afara oricărei preţiozităţi, va fi: pentru că, în formula secundă, dativul restrânge sfera de sens, orientând-o univoc spre posesiune. Plus timbrul apodictic, tonul declarativ, chiar insurgent. Dintre funcţiile limbii în procesul de textualizare, recognoscibilă acestui status quo ar fi funcţia de apel (Karl Bühler), specifică textelor incitative, orientate către efecte de natură extralingvistică. Şi atunci, de vreme ce funcţia expresivă „se joacă” aici, aliis verbis de vreme ce cuvinte de iubire se macină la moara clasicismului, de ce? În forma dintâi, Fidelitatea clasicismului, autorul se dezice de orice retorică a indignării (contra cui?), încredinţându-se, cap plecat, genitivului cu funcţie dublă, de obiect, dar şi de subiect. Căci poate fi vorba de o fidelitate asumată de un împătimit al clasicismului, dar şi de clasicism ca agent al unei perpetue, nedezminţite fidelităţi. Paleta semantică se va îmbogăţi dacă genitivului (clasicismului) îi vom recunoaşte şi funcţia de genitivus originis, învestind lexemul cu privilegiul fidelităţii în spirit. Spunând astfel: fidelitatea purcede din clasicism, clasicismul va încorpora fastuos o îndelungă asceză a înnoirii ca formă de manifestare a fidelităţii. Id est, a iubirii. (Petru Pistol

RON 27.50
1

Testamentul lui Adam

Poezii. Antologie de autor 1971-2018

Dieta Mintii

Casa cu pisica la fereastra

Pe ce lume traim? Simptome

Si daca te-as intreba, Umbra

Istoriile literaturii romane

Istoriile literaturii romane

Între 31 mai și 2 iunie, ar fi trebuit să aibă loc cea de-a șaptea ediție a Festivalului Național de Literatură, FestLit Cluj 2020. Pentru simpozion, alesesem ca temă Istoriile literaturii române. Nicolae Manolescu promisese, pentru deschidere, o conferință. Cum festivalul a fost suspendat anul acesta, am propus colegilor critici și istorici literari să-mi trimită comunicările pentru a edita un volum. Aveți în față rezultatul acestei idei. Mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației mele. Textele sunt, cele mai multe, reluări revizuite și adăugite ale unor studii, cronici literare, eseuri, apărute în volume ori în revistele literare. Toate împreună înlocuiesc cu succes, cred eu, dezbaterea amânată. Am încercat o ordonare cât de cât cronologică, funcție de istoria avută în vedere. Fiindcă adesea un autor vorbește despre mai multe istorii, am păstrat aranjarea cronologică și înăuntrul fiecărui capitol. Am adăugat titlului, în paranteză, numele celor comentați, astfel încât cititorul să găsească mai ușor ceea ce îl interesează. Tema îmi fusese impusă de constatarea că, deși raftul nostru de referință este bogat și consistent, încă persistă moda lamentărilor pe tonuri diverse apropo de criza căreia pare că-i suntem sortiți. Mă încăpățânez să nu fiu de acord. CRIZA, cu majuscule şi cu bine jucată disperare, e soluţia cea mai comodă şi mai meschin profitabilă fiindcă nu doar că spui astfel, indirect, că nu recunoşti nimic din ce s-a făcut deja şi se face, de bine de rău, tot timpul, dar nici nu te (mai) simţi chemat să faci ceva cu adevărat durabil şi serios. Sigur, motivele „crizei” ar fi situația socio-politică, vremile, mereu vitrege. Eu una, însă, pariez pe indiferenţa la eveniment a celor prinși în uriașe proiecte culturale. Reiau aici un comentariu al lui Al. Paleologu (Spiritul şi litera, 1970) la Istoria… lui Călinescu: „Prefaţa Istoriei literaturii române… se încheie cu un amănunt exemplar, anume data: 24 ianuarie 1941. În paroxismul convulsiilor vieţii publice, în tumultul acelor zile sinistre, G. Călinescu îşi termina netulburat vasta lucrare, opunând haosului, demenţei şi crimei, un moment al spiritului. G. Călinescu era obsedat de ideea monumentalului şi îl jignea ceea ce i se părea a fi la noi o lipsă de ambiţie, dacă nu de vocaţie monumentală. Nici neapărat frumuseţea, nici propriu-zis dimensiunea nu dau esenţa monumentalului, ci grandoarea şi perenitatea, adică universalitatea ideală a concepţiei şi durabilitatea ei materială. Creaţia monumentală este o Imitatio Dei, o demiurgie ce sfidează timpul şi bravează istoria. De aici, «indiferenţa la eveniment» pe care o preconiza Călinescu şi care presupune un plan absolut, o lume a esenţelor, unde totul capătă sens prin raportare la arhetipurile primordiale. «Turnul de fildeş de care se sperie atâţia nu reprezintă un loc de refugiu, ci o altitudine necesară pentru observaţie… Cine nu se distanţează de evenimente spre a le citi semnificaţia uitată, cine nu se depărtează de oameni spre a scruta în ei umanitatea nu este un artist. Absenţa de la evenimente este condiţia însăşi a creaţiei şi a cere artistului să participe la existenţa noastră diurnă este a-i cere să se dezintereseze de adevărata viaţă esenţială ce formează obiectul artei», spunea G. Călinescu într-un interviu în 1945.” Eventuala criză a istoriei literare pe care am putea-o recunoaşte şi descrie se explică (dar nu se scuză în absolut) prin destinul nostru de etern începători. Cum la români lipseşte (credea Rădulescu-Motru) aplecarea spre lucrări în perspectiva lungă a istoriei (cele care cer efort îndelungat cu succese/câştiguri târzii şi mereu îndoielnice), dar şi spiritul comunitar, interesul personal ori de grup fiind mereu şi nesmintit deasupra celui public, o lucrare de o viaţă, neterminată la dispariţia autorului, nu e continuată firesc şi generos de generaţia imediat următoare. Tot ce s-a făcut înainte e lăsat/împins/aruncat deoparte şi se re-începe de la capăt, „pe râu în jos”, vorba cântecelului pentru copii, dărâmarea fostului pod „de piatră” fiind anunţată cu o încântare greu de ascuns. Lucrul era deplâns de un Heliade Rădulescu („La noi şi la toate neamurile ce se află în a lor pruncie, abia se începe un lucru şi ajunge la abuz”) şi descris de Caragiale prin formula genială a „strânsurii de năvală” în care ne complacem, acea permanentă stare de urgenţă în gol, de ne-aşezare cronicizată, de forfotă gălăgioasă, în cerc (vicios). Mecanism psihologic graţie căruia „fiecare generaţie se crede hărăzită să aşeze, ea, prima piatră” (Nicolae Manolescu), fiindcă nu crede că începutul vechi a fost cel bun. Să mai constat că – periodic, dar şi de o bună bucată de vreme – lucrurile par să nu (mai) răspundă definiţiei lor tradiţionale. Critica şi istoria literară îşi confundă adesea scopurile şi instrumentarul ca două „ştiinţe” complementare ce se află. În mare, e valabilă şi azi delimitarea făcută de un Ibrăileanu (critica se ocupă de ceea ce individualizează operele, istoria, de ceea

RON 39.30
1

Scari si capcane. Antologie de autor 1972-2018

Scenarii ale criticii. Protagonisti, metode, interpretari

Istorie si literatura

Istorie si literatura

Un eveniment al lagărului de la Oranki, menţionat în toate mărturisirile, a fost „vizita de lucru” a Anei Pauker, cu scopul de a recruta voluntari pentru Divizia „Tudor Vladimirescu”. Se ştie că unitatea respectivă a fost înfiinţată înainte ca armata română să întoarcă armele împotriva nemţilor (23 august 1944) şi să devină aliata ruşilor. Aşadar, voluntarii se angajau să lupte împotriva propriului popor. Niciun ofiţer român nu a acceptat să se înscrie! Este o expresie de nobleţe şi de demnitate umană a corpului nostru ofiţeresc de carieră, care, în ciuda tuturor promisiunilor ce le‑au fost avansate, nu au acceptat să trădeze, cu riscul propriei vieţi. Am o vagă senzaţie că, din motive care îmi sunt doar bănuite, nu îi cinstim cum s‑ar cuveni. Apoi, mi‑a atras atenţia preocuparea pentru scris a unor prizonieri, în condiţiile de la Oranki: „La început se scria pe foi de mesteacăn. În apropiere erau pădurile nesfârșite de mesteceni, de unde se făceau transporturi în lagăr”. Aflasem şi eu, din alte mărturisiri anterioare, că literatura îi preocupa pe mulţi dintre ofiţerii români prizonieri de război la Oranki. Scrisul pe coajă de mesteacăn! Pe de o parte, aşa cum mi s‑a spus, erau creaţii personale, poezii, mai cu seamă, ale câtorva ofiţeri. Cei mai mulţi, însă, rememorau pagini întregi de literatură şi le notau. Se editau în lagăr, pe coajă de mesteacăn, frânturi din operele scriitorilor îndrăgiţi. Mai mult, unul dintre prizonieri – ar merita să îi cunoaștem numele, dar el a rătăcit în uitare – a refăcut pe coajă de mesteacăn întreaga istorie a literaturii române. Aşa cum a putut el. Indiferent de conţinutul acelei lucrări spulberate precum frunzele palide ale mestecenilor, cred că întâmplarea aceea este cel mai înălţător omagiu adus literaturii române şi literaturii în general. Ea dovedeşte forţa artei cuvântului, capacitatea ei de a ridica fiinţa umană deasupra suferinţei şi de a‑i da putere să reziste. (Andrei Moldovan

RON 23.60
1

Lucian Blaga. Universul liric