9 rezultate (0,11826 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Ghicitori, proverbe, zicători

Colinde

Cişmigiu & Comp.

Viaţa Sfântului Porfirie Episcopul de Gaza

Din lumea celor care nu cuvântă; Cea dintâi durere

Din lumea celor care nu cuvântă; Cea dintâi durere

"Este o adevarata placere sa întâlnesti astazi în literatura noastra, prinse cu atâta iscusinta, clipe «din lumea celor care nu cuvânta» mici tragedii, banale pentru trecator, dar de toata frumusetea pentru artist. Vulturul d-lui Gârleanu, cu zborul sau maret, cu tragica-i cadere si cu ghearele înfipte în ochii nevinovatului caprior, este un poem întreg. Lirismul cel fin si cadrul bogat al naturii, precum si contrastul cel mare dintre armonia din natura si aceste tragedii de o clipa ridica si mai mult valoarea acestor bucati. ... Calitatea cea mare ce se desprinde din aceste pagini ale autorului este întelesul lui cel adânc pentru poezia vietii. Cititorul va observa însa repede o a doua calitate, care da întregului volum o culoare speciala, anumehumorul blajin ce se asterne peste tot, fara ironie si fara vreo tendinta, ca un aer de bunatate... Un mic giuvaier în acest gen ramâne însa «Cocosul», cel ce în zori de zi «rasufla fericit, apoi îsi uda pliscul în margaritarul de roua de pe frunza cea mai apropiata... si saluta rasaritul soarelui, batând din pinteni si fâlfâindu-si aripile, ca doua steaguri...». Fata de gravitatea scenelor din batrâni, cuprinse în volumele anterioare ale d-lui Gârleanu, micile aceste strengarii si rasfatari de acum prind bine cititorului."(ILARIE CHENDI) CARTEA CONTINE SI REPERE BIOBILIOGRAFICE ALE AUTORULUI Este conform programelor scolare pentru clasele I-VIII, aprobate de Ministerul Educatiei

RON 12.00
1

Zanele din Valea Cerbului. Poveştile Peleşului

Zanele din Valea Cerbului. Poveştile Peleşului

Noi, oamenii incaruntiti, care nu mai stim decat a zambi, trebuie sa incercam sa-i facem sa petreaca si sa rada pe copii. Rasul unui copil este un cantec de fericire, care ne incalzeste inimile si ne duce sufletul, fie macar si pentru cateva clipe, intr-o lume de poveste, in care nu sunt porniri patimase si numai bunatatea este revarsata peste toata firea... Pleaca, dar, din nou in lume tu, cartea mea cea mai draga, te du intr-o lume de fiinte nevinovate, intra si in umilele colibe, si in auritele palate si inveleste pe tinerele mladite romanesti si da-le bune invataturi! Cea mai mare rasplata pentru autorul tau va fi nadejdea ca amintirea celui care, cu nemarginita dragoste, a lucrat pentru copii, va ramane catva timp in sufletele dragalasilor tai cititori si, astfel, va supravietui cateva clipe in oceanul de veacuri in care se perind omenirea. Cuprinsul lucrarii: Prefata la editia a doua. In Poiana la Anini. SEARA I - Luni Prichiduta 1. Cele trei zâne; 2. Prichiduta merge în cautarea norocului; 3. Prichiduta la împarat; 4. Prichiduta rapune pe Rusalia Hâda; 5. Prichiduta rapune pe Rusalia Zgripturoaica; 6. Prichiduta rapune pe Rusalia Toanta; 7. Prichiduta ia pe fata împaratului; Floarea Reginei 1. In Rai; 2. Nasterea Mântuitorului; 3. Steaua rataceste; 4. Steaua descopera Valea Cerbului; 5. La poalele Dihamului; 6. Lizica o întâlneste pe Zâna ninsorilor; 7. Lizica ispitita; 8. Lizica pedepsita; 9. Lizica scapata; SEARA A II-A - Marti Marioara, domnita din Valea Pelesului 1. Marioara si gazele; 2. Mos Carabus; 3. Marioara, zâna a gâzelor; 4. Balul gâzelor; 5. Sosesc cei întârziati. Coana Râma e suparata; 6. Zâna gâzelor pleaca sa cerceteze pe supusii sai. Paianjenul; 7. Gâza macului. Bouletii Domnului. Coanele omizi; 8. Popas, întâlnire; 9. Greierii. Licuricii; 10. Furnicile; 11. Pierderea inelului fermecat, împaratia urzicilor; 12. Leaganul ; 13. Grauntele de nisip; 14. Butoiasele cu roua; 15. Serbarea; 16. Era un vis!; Cele trei daruri 1. Ziua Craciunului; 2. Ion si Lenuta stau de vorba; 3. Zâna padurilor; 4. Cele trei daruri caraghioase. SEARA A III-A - Miercuri Cele doua fete de morar Zorica 1. Albila morarul. Zorica si Viorica; 2. Palatul fermecat; 3. Zorica pleaca si ea; 4. Cârtita, ciocârlia si iepurele; 5. Dihania; 6. Focul din mijlocul miezului pamântului ; 7. O farâma de Luceafar. Floarea de busuioc datatoare de frumusete; 8. Flacaul cel frumos. Viorica l. Albila pleaca iar; 2. Zâna scorpiilor; 3. Viorica pleaca si ea; 4. Codrul fara viata; 5. Palatul scorpiei; 6. Zorila, fiul de împarat; 7. Zorila pleaca; SEARA A IV-A - Joi Cei trei feciori de împarat 1. Broasca, ghionoaia si paunul; 2. Cele trei zâne nase; 3. Cutiuta, fluierasul si cotorul ciupercii; Voinea 1. Zâna fluturilor ; 2. Regina albinelor; 3. Strâmba-Lemne; 4. Uliul si ghionoaia; 5. Soarbe-Ape; 6. Morarul Mistuie-Pietre; 7. Ursul Martin; 8. Balaurul cu sase capete; Seara a V-a - Vineri Statu-Palma 1. Statu-Palma intra argat la Baba Cloanta; 2. Opincile fermecate. Soarbe-Zeama; 3. Sufla-n-Terci; 4. înghite-Galusti; 5. Lupes-împarat îsi marita fata; 6. întrecerea la fuga. Sorbirea lacului. Scaldatul în smoala clocotita; 7. Ghiulelele; 8. Comoara stramoseasca; 9. Statu-Palma la închisoare; l0. Statu-Palma iese din temnita; 11. Bufnita; 12. Smochinele; 13. Statu-Palma îsi recapata opincile si batul; 14. Statu-Palma se lupta vitejeste; 15. Statu-Palma se întâlneste cu cei trei tovarasi; 16. Apa de frumusete. Bâzâila 1. Bâzâila la moara; 2. Boier Caciula. Aristita; 3. Cele trei întrebari; 4. Bâzâila o ia pe fata boierului Caciula. SEARA A VI-A - Sâmbata Pisicuta alba 1. Ileana; 2. Ghemis; 3. Dragutel si Jumatate-de-om-pe-jumatate-de-iepure-schiop; 4. Palatul de porfir; 5. Dragutel se întoarce; 6. Pânza cea mai subtire. Fata cea mai frumoasa. SEARA A VII-A – Duminica. TABEL BIOBIBLIOGRAFIC.

RON 8.80
1

Poveşti alese

Hedgy laughs and laughs- adventure I + Joc

Hedgy laughs and laughs- adventure I + Joc

O poveste rimata, incitanta si amuzanta, in limba engleza, despre aventurile unui arici simpatic, pe nume Hedgy? Exercitii si activitati in care este implicat acelasi personaj? Si un joc – un boardgame – care are legatura cu Hedgy? Da, toate acestea le puteti gasi in cartea Hedgy Laughs and Laughs and Laughs – Adventure 1! Educativa, antrenanta, interactiva si ilustrata minunat, aceasta carte, in limba engleza, destinata cititorilor cu varste cuprinse intre 10 si 14 ani, si nu numai, reprezinta modul ideal de acumulare sau sedimentare a cunostintelor de limba engleza intr-un mod distractiv. Sa-l insotim, asadar, pe Hedgy, sa vedem cum si daca reuseste sa scape de lupul si de vulpea care-l doresc pe tava drept cina! Apoi, sa acceptam propunerea lui Hedgy de a-i deveni prieteni in cadrul activitatilor din sectiunea sarcinilor de lucru si, in final, sa jucam, impreuna cu familia ori prietenii, un joc minunat, ce presupune ca invingatorul este invitat in casa lui Hedgy! Dupa ani buni, in care acest material s-a dovedit a fi preferat de majoritatea elevilor, dar si de alti copii, sper ca el sa va poata bucura, distra si invata si pe dumneavoastra, dragi cititori! Hedgy mai are doua aventuri gata sa va fie prezentate, si anume: Hedgy Sips and Sips and Sips – Adventure 2 si Hedgy Laughs and Sips and Sings – Adventure 3. Cu aceasta ocazie veti face cunostinta cu multe alte animale care vor aparea alaturi de Hedgy atat in povesti, cat si in jocuri deosebit de atractive! Invatati, jucand, si jucati, invatand

RON 14.40
1

Lecturile scolarului, clasa V (antologie de texte din literatura română şi universală)

Lecturile scolarului, clasa V (antologie de texte din literatura română şi universală)

***Noua editie revizuita si adaugita a celei mai bune antologii de texte din literatura romana si literatura universala - pentru clasa a V-a** - Peste 100 de opere literare - 30 de autori - Texte ilustrate - Prezentari biobiliografice ale autorilor - Intrebari si teme I. COLINDUL/COLINDA O, ce veste minunata; Trei pastori; Cântec de stea; Plugusorul; Florile dalbe; Steaua sus rasare; Sorcova; Capra; Buna dimineata la Mos Ajun!; II. Doina A. Octavian Goga: Doina; B. Mihai Eminescu: Doina; C. Vasile Alecsandri: Doina; Frunza verde magheran; III. PASTELUL A. Vasile Alecsandri: Sfârsit de toamna; Concertul în lunca; Oaspetii primaverii; B. Octavian Goga: Toamna; C. George Coobuc: Toamna; D. Dimitrie Anghel: Pastel; IV. ODA A. George Cosbuc: Patria româna; B. Al. Mateevici: Limba noastra; C. Gheorghe Sion: Limba româneasca ; D. Friedrich von Schiller: Oda bucuriei; V. POEZIA A. George Cosbuc: Povestea gâstelor; Vestitorii primaverii; Cântec (?A venit un lup din crâng...?); Mama; B. Mihai Eminescu: Cu penetul ca sideful; Ce te legeni ; O, ramâi; La mijloc de codru... ; Fiind baiet paduri cutreieram; Rugaciune; Revedere; Colinde, colinde; C. George Topîrceanu: Un duel; Rapsodii de primavara; Rapsodii de toamna; VI. PARABOLA Pilda pomului bun; Despre oaia ratacita; Pilda samariteanului milostiv; Pilda fiului ratacitor; VII. SNOAVA Pacala si vaca; Pacala si cucul; Boierul si Pacala; Pacala avocat; A. Anton Pann: Despre minciuni si flecarii; Povestea Vorbii; Despre învatatura; B. Petre Ispirescu: Ieftin si scump; Vulpea firoscoasa; Mare zapaceala; VIII. Legenda Dragos-Voda; Dreptatea lui Tepes; Povestea ciocârliei; Soarele si Luna; Legenda rândunicii ; A. Dimitrie Bolintineanu: Cea de pe urma noaptea lui Mihai cel Mare; Preda Buzescu; Muma lui Stefan cel Mare; Daniel Sihastru; B. Emil Gârleanu: Floarea lacrimilor; IX. BASMUL 1. Basmul popular: Pestisorul de aur (Basm popular rusesc); Lenea; Banul muncit ; 2. Basmul cult: A. Petre Ispirescu: Prâslea cel voinic si merele de aur; Sarea în bucate; Aleodor Împarat ; Greuceanu; B. Ion Creanga: Danila Prepeleac; C. Ioan Slavici: Doi feti cu stea în frunte; D. B. at. Delavrancea: Neghinita; E. I.L. Caragiale: Canuta-om sucit ; F. Fratii Grimm: Hänsel si Grethel; Cenusareasa; G. Ch. Perrault: Piele de magar; H. H.Ch. Andersen: Bravul soldatel de cositor. X. BALADA Miorita; A. George Topîrceanu: Balada unui greier mic. XI. Memorialistica. Jurnalul. A. Ion Creanga: Amintiri din copilarie (?La cirese?); Amintiri din copilarie (?Cu plugusorul?); Amintiri din copilarie (?Calul-balan?); B. Dinicu Golescu: Însemnare a calatoriei mele. Viena - Beciul; C. Ion Ghica: Scrisori catre Vasile Alecsandri ?Nicu Balcescu; XII. POVESTIREA A. Nicolae Balcescu: Românii supt Mihai Voievod Viteazul (?Mihai si calaul?); B. B.St. Delavrancea: Domnul Vucea; C. Emil Gârleanu: Caprioara; Gândacelul; D. Ioan Slavici: Budulea Taichii; E. Bogdan Petriceicu-Hasdeu: Ciocârlia; F. Jack London. Colt alb; G. Guy de Maupassant: Tatal lui Simon. XIII. SCHITA A. I.L. Caragiale: Dl Goe... ; B. Barbu St. Delavrancea: Bunicul; C. Emil Gârleanu: Saracu?ul; D. Anton Bacalbasa: Moo Teaca senator; E. Mark Twain: Faimoasa broasca saltareata din tinutul Calveras; F. H. Melville: Cele doua fete ale unei testoase. XIV. ROMANUL Mark Twain: Tom Sawyer în strainatate; Aventurile lui Huckleberry Finn; XV. PROZA. ALTE GENURI/ SPECII/ CATEGORII LITERARE A. Nicolae Balcescu: Românii supt Mihai Voievod Viteazul. Ardealul; B. Alecu Russo: Stânca Corbului; C. Emil Gârleanu: Când stapânul nu-i acasa

RON 12.90
1