624 rezultate (0,22247 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Carrie Soto se intoarce

Carrie Soto se intoarce

Carrie Soto este aprigă, iar hotărârea ei de a câștiga cu orice preț nu a făcut-o populară. Dar, până la retragerea ei din activitatea sportivă, a fost cea mai bună jucătoare de tenis din lume. A doborât toate recordurile posibile și a câștigat douăzeci de titluri de Grand Slam. Dacă o întrebi pe Carrie, a învins pe drept de fiecare dată, căci nu s-a ferit de sacrificii pentru a deveni cea mai bună, avându-l drept antrenor pe tatăl ei, Javier. El însuși fost campion, Javier s-a ocupat de pregătirea temeinică a fiicei sale de când aceasta era o copilă.La șase ani de la retragerea din activitate, Carrie se află în tribunele de la US Open, turneul din 1994, și privește cu uimire cum recordul îi este smuls de o jucătoare agresivă și uimitoare pe nume Nicki Chan.La 37 de ani, ia așadar decizia surprinzătoare de a reveni pe teren, antrenată de tatăl ei, pentru un ultim sezon competițional, în încercarea de a-și recupera recordul. Chiar dacă jurnaliștii din presa sportivă spun că oricum nu au simpatizat-o niciodată pe Carrie, poreclită „Halebarda”. Chiar dacă nu se mai mișcă la fel de iute ca pe vremuri. Și chiar dacă înseamnă să-și calce pe mândrie și să se antreneze alături de Bowe Huntley, un bărbat în fața căruia, odinioară, a îndrăznit să își deschidă sufletul. La fel ca ea, Bowe are ceva de demonstrat înainte de a renunța la tenis pentru totdeauna.În pofida tuturor posibilelor obstacole, Carrie Soto se întoarce pentru un ultim sezon epic. În acest roman captivant și de neuitat, Taylor Jenkins Reid își dezvăluie cea mai vulnerabilă și mai emoționantă poveste de până acum

RON 29.70
1

Dacă mi se întâmplă ceva

Dacă mi se întâmplă ceva

În ultimii cinci ani, Ryan Richardson a retrăit noaptea aceea îngrozitoare. Portiera mașinii deschizându-se brusc. Lovitura în cap. Mâinile care l-au smuls din vehicul. Țipătul pătrunzător al iubitei lui, Ali, când a fost răpită. Fără nici urmă de Ali sau de mașină, un nor de suspiciune planează permanent asupra lui. Totuși, în lipsa dovezilor care să îl incrimineze în mod direct și cu ajutorul unui avocat bun, tânărul nu este pus sub acuzare. Acestea însă nu contează pentru realizatorii de podcasturi și trolii de pe internet. Acum, Ryan și-a schimbat numele de familie și a intrat la Facultatea de Drept. Și-a lăsat trecutul în urmă. Până când, aflat în vacanță în Italia împreună cu colegii de facultate, primește un telefon de la tatăl său: mașina lui Ali a fost în sfârșit găsită pe fundul unui lac din orașul său natal. Înăuntru sunt doi oameni morți și un mesaj criptic, format din cinci cuvinte scrise pe plic de Ali: „Dacă mi se întâmplă ceva…” Apoi, la celălalt capăt al lumii, se petrece un lucru de neconceput: Ryan îl vede pe bărbatul care i-a bântuit visele din acea noapte tragică de acum cinci ani. În timp ce tânărul aleargă de pe dealurile Toscanei până într-un sat pitoresc din Marea Britanie și apoi pe străzile strălucitoare ale Parisului în căutarea adevărului, acesta habar nu are că salvarea lui s-ar putea afla în mâinile adjunctei șerifului din Kansas, aflată la primul ei caz, și ale unui mafiot din Philadelphia care a trecut prin propria sa tragedie. Un thriller clasic, Dacă mi se întâmplă ceva împărtășește povestea din perspectiva mai multor personaje convingătoare, ale căror drumuri se intersectează, iar răsturnările de situație se țin lanț. Romanul consolidează statutul lui Finlay, considerat unul dintre cei mai importanți autori de thrillere din zilele noastre

RON 46.50
1

I se spunea Machiavelli

I se spunea Machiavelli

„Ștefan Andrei a fost unul dintre personajele influente de la curtea lui Ceaușescu. Cum altfel, dacă-n pofida cutumelor locului, s-a autopropus aceluia, cu succes, să fie șeful diplomației când însuși dictatorul român se ipostazia într-un pion al politicii mondiale? Deloc întâmplător, așadar, în cercul demnitarilor l-au poreclit Machiavelli. Porecla l-a surprins plăcut pe posesor, recunoscându-l însă drept magistru pe Ceaușescu.Laureat al unor premii literare, și-n vremea lui Antonescu, și a lui Dej, Ștefan Andrei și-a început ca ziarist cariera publică. O «artă a portretului» potența harul său de povestitor cu poantă. Cu mintea bogată în conținuturi trăite, citite sau gândite pe loc ori demult, stabilea repezi și neezitante conexiuni. O cultură mozaicată, de tip almanah, prin care epata tehnocrați și politicieni, bulversându-i în trecerile bruște de la un subiect la altul. Uzajul practicii în organizațiile studențești de elită și în reuniuni internaționale care adunau emisarii politici ai Estului și Vestului Europei polizase asperitățile «limbii de lemn» și stereotipiilor comportamentale de «tovarăș cu munci de răspundere». O arhivă vie a personajelor politice pe care le întâlnise ca înalt activist al secției de relații internaționale, ori șef al diplomației, și, în final, viceprim-ministrul răspunzător de exportul țării în criza anilor 1980. Un martor prețios al deciziei, diplomației și faptului politic în România epocii comuniste.I-am apreciat aparte talentul narativ și spiritul viu. «Nu-i așa că știu lucruri interesante?», mi-a spus adesea. «N-aș vrea să trec cu ele pe lumea cealaltă!»” LAVINIA BETE

RON 50.00
1

Tremurici! Piratul care se teme de absolut orice

Pe cand credeam in sirene

Pe cand credeam in sirene

Se credea că sora ei este moartă de cincisprezece ani, dar, într-o zi, o vede la televizor, la știri...Josie Bianci și-a pierdut viața cu mult timp în urmă într-un atac terorist din Franța. Dispărută pentru totdeauna! Cel puțin așa credea sora ei, Kit, medic la Urgențe în Santa Cruz, SUA. Este nevoie însă de doar câteva secunde sfâșietoare pentru ca lumea lui Kit să se întoarcă rapid cu susul în jos. Un reportaj televizat despre un incendiu izbucnit într-un club din Auckland surprinde imaginea unei femei care se strecoară prin fum și dărâmături. Asemănarea acesteia cu Josie este incredibilă. Și totuși, nu poate fi vorba doar de o coincidență! Odată cu această stranie descoperire, își fac loc și valuri de sentimente – durere, mâhnirea de a fi pierdut pe cineva și furie –, pe care Kit are în sfârșit șansa să le domolească, dând de urma surorii care trăiește în minciună.Ajunsă în Noua Zeelandă, Kit își începe călătoria în trecut, amintindu-și de zilele petrecute pe plajă cu Josie. De adolescentul cu probleme care a devenit parte din familia lor. De trauma care le-a bântuit pe Kit și Josie toată viața.Dacă cele două surori au de gând să își mai acorde o șansă, nu o pot face decât dezgropând secrete de odinioară și confruntându-se cu un adevăr devastator care le-a ținut departe una de cealaltă prea mult timp. Însă, pentru a-și reconstrui relația, Kit și Josie ar putea să piardă totul. „O poveste emoționantă despre relația dintre două surori și dificultatea de a privi adevărul în față.” Today „O poveste țesută cu pricepere despre două surori despărțite de tragedie și reunite de soartă, care descoperă că trecutul nu este întotdeauna ceea ce pare a fi. Deopotrivă cutremurător și înălțător, la fel de luminos și de fascinant ca oceanul pe malul căruia se petrece acțiunea, romanul acesta este o lectură obligatorie pentru orice club de carte.” KERRY ANNE KING, autoarea bestsellerului Whisper Me This„Există un motiv întemeiat pentru care Barbara O’Neal este unul dintre cei mai premiați autori de ficțiune ai momentului. Cu stilul ei liric distinctiv, autoarea propune o poveste captivantă, de primă mână. Încă de la cele dintâi rânduri, subiectul m-a prins și am fost fermecată de maniera splendidă în care trecutul complicat al familiei se dezvăluie strat după strat. Nu rata această poveste ingenios istorisită despre surori și secrete, distrugere și mântuire, speranță și vindecare!” SUSAN WIGGS, autoare de bestsellere The New York Times„Mai mult decât un roman mystery, cartea Barbarei O’Neal vorbește despre copilăria – și inocența – pierdută, precum și despre secretele, minciunile și trădările de multă vreme ascunse pe care două surori trebuie să le înfrunte pentru a se maturiza pe deplin. Plonjează și bucură-te de adâncurile captivante ale acestui roman deopotrivă pasionant și strălucitor, și s-ar putea să te pomenești crezând în sirene!” JULIET BLACKWELL, autoarea romanului The Lost Carousel of Provence„Barbara O’Neal ne atrage cu stilul ei limpede, decorurile bine conturate și personajele captivante, pe care ajungem să le iubim din inimă, simțind întreaga gamă de emoții cu care se confruntă, pentru ca, în cele din urmă, să ne bucurăm de triumful lor asupra trecutului.” GRACE GREENE, autoarea romanului The Memory of Butterflie

RON 39.30
1

Secretul banilor. Educația financiară pe care nu o înveți la școală

Secretul banilor. Educația financiară pe care nu o înveți la școală

Lumea financiară poate deveni complicată dacă nu o înțelegi, și te poate face să iei decizii cu un impact financiar major. Este important să deții un minimum de cunoștințe financiare pentru a păstra un echilibru între venituri și cheltuieli, dar, în același timp, este necesar să ai curaj să pui în aplicare tot ce înveți și, astfel, să pornești pe drumul către prosperitate sau chiar independență financiară.Auzi vorbindu-se zi de zi despre bani și despre modalitatea în care îți administrezi salariul și veniturile, dar cât de mult înveți despre aceste lucruri încă din copilărie, din adolescență sau când deja ești adult? Cartea abordează cele mai frecvente situații de natură financiară cu care te poți confrunta în viața de zi cu zi, îți dezvăluie soluțiile care „te pot salva” și implicațiile pe care acestea le pot avea. Nu este doar pentru tine, cel care o răsfoiești în acest moment, ci se adresează tuturor celor care își doresc să cunoască elementele esențiale din domeniul financiar (banii și evoluția lor, ce este un card bancar și cum se utilizează, ce trebuie să știi despre economisire și investiții, ce sunt creditele bancare, cum se face rambursarea anticipată și ce avantaje are, despre inflație, despre drepturile consumatorilor de servicii financiare și despre instituțiile care îi protejează). Limbajul utilizat este ușor de înțeles chiar și de către cei care nu sunt familiarizați cu termenii financiari, dar care sunt curioși/dornici să îi descopere/înțeleagă.Această carte îți lărgește perspectivele, te ghidează și îți oferă informații esențiale și, cu fiecare pagină citită și înțeleasă, vei fi cu un pas mai aproape de cea mai bună versiune a ta, te vei simți mai încrezător în propriile forțe și vei deține controlul resurselor financiare de care dispui. Totodată, te învață cum să te ferești de capcanele financiare pe care le poți întâlni la orice pas. Așadar, această carte este pentru tine dacă:ești dornic să descoperi tainele lumii financiare;vrei să îți aprofundezi cunoștințele financiare pe care le-ai dobândit deja;vrei să îți dezvolți abilitățile de gestionare a resurselor financiare;ai nevoie de tips&tricks legate de produsele și serviciile financiare.Lucrarea este structurată în șapte capitole, care abordează cele mai importante noțiuni de educație financiară de care ai nevoie, răspunde aplicat, cu exemple și soluții, întrebărilor legate de sănătatea financiară, buget personal, setarea și îndeplinirea obiectivelor, independența financiară. Studiind-o, te ajută să îți creezi obiceiuri financiare bune și să dai sens fiecărui ban care îți trece prin mâini. Înveți cum să câștigi bani, cum să îi gestionezi inteligent, cum să economisești și să investești pentru a-ți atinge obiectivele imediate și pe cele viitoare, pe termen lung. Vei afla detalii despre cum funcționează produsele financiare (de economisire, creditare, investiții, instrumente de plată), despre beneficiile pe care ți le aduce fiecare și despre capcanele de care trebuie să te ferești, în funcție de nevoile și dorințele tale, te ajută să te orientezi, să înțelegi lumea în care trăiești și de ce și cum te afectează fiecare decizie financiară luată. Poți afla și care îți sunt drepturile și obligațiile în calitate de consumator de produse și servicii financiare, dar și unde ar trebui să apelezi și ce soluții ai, în cazul în care te confrunți cu probleme financiare. Principalul câștig este că, din fiecare subiect abordat în carte, poți reține cel puțin un lucru pe care să îl pui în practică și să îl aplici începând cu acel moment.Cea mai bună investiție, la orice vârstă, este în educație și în creșterea valorii personale

RON 71.40
1

Magie cu susul în jos. Bucluc & balamuc

O emotie sfasietoare

Călătorie prin tradițiile Chinei - Iarna

Valul stacojiu

Micuțele doamne: partea a doua

Un strop de distrugere Vol.2 din seria Hades X Persefona

Imparateasa Sissi

Ultimul Crăciun la Paris

Ultimul Crăciun la Paris

Paris, vremea Crăciunului... Thomas Harding se întoarce în Orașul Luminilor, strângând la piept un pachet de scrisori neprețuite, scrisori care dezvăluie o poveste despre dragoste și pierdere, despre prietenie și familie, dar și despre speranțele pline de inocență ale unei generații distruse de război. În timp ce le recitește, Tom se întoarce în timp, în 1914, în ziua însorită de august în care Evie Elliott și-a luat rămas-bun de la el și de la fratele ei, Will, trimiși pe Frontul de Vest. Toți cred că războiul se va sfârși până de Crăciun, când cei trei plănuiesc să se reîntâlnească și să își petreacă sărbătorile de iarnă în cafenelele romantice ale Parisului. Dar asta nu se va întâmpla. Pe măsură ce lunile se transformă în ani, Tom și Evie se leagă sufletește cu ajutorul scrisorilor și al telegramelor, al biletelor și al poveștilor pe care le schimbă și care călătoresc din prima linie a frontului în Franța, unde se află el, în liniștita suburbie londoneză unde locuiește ea. Prietenia dintre cei doi tineri înflorește, dar scrisorile pe care și le trimit conțin mult mai mult decât niște simple cuvinte. Zeci de ani mai târziu, Thomas se află din nou în mult iubitul lui Paris, hotărât să împlinească o ultimă dorință, dar și să se elibereze de fantomele trecutului. Aici îl așteaptă o ultimă scrisoare… Umorul, dragostea, tragedia și speranța fac din această carte o lectură deopotrivă emoționantă și înălțătoare. Un pariu câștigat!” Kate Quinn, autoarea romanului Rețeaua Alice „O poveste emoționantă și plină de sinceritate despre dragoste și curaj.” Library Journal „Colaborarea dintre Gaynor și Webb are ca rezultat o poveste minunat așternută pe hârtie. [...] Autoarele surprind cu talent vocile protago­niștilor, fiecare dintre aceștia fiind marcat în mod dramatic de războiul care ar trebui să pună capăt tuturor războaielor.” Booklis

RON 46.40
1

Călătorie prin tradițiile Chinei - Toamna

Lupta. Seria Titanii Vol.3

Agentul Zigzag

De la fereastra mea

Orfanii Fuhrerului

Copii în derivă Vol. 1 Orice inimă e o poartă

Imaginează-mă. Seria Atingerea lui Juliette Vol.6

Întoarcerea la Shadow Lake. Riverdale - Vol.2

Ardoare. Seria Crave Vol.1

Ardoare. Seria Crave Vol.1

Lumea lui Grace se dă peste cap de cum pășește pentru prima oară pe treptele exclusivistei academii Katmere. Nimic nu pare în regulă cu locul sau cu... elevii. O simplă muritoare între vampiri și dragoni, adolescenta nu se poate hotărî de partea cărei facțiuni războinice să se plaseze. Singura certitudine pe care o are este că toți ceilalți elevi o urăsc de moarte.Mai puțin Jaxon Vega, un vampir cu secrete periculoase care nu a mai simțit nimic pentru nimeni de mai bine de o sută de ani. Deloc bizar, Grace se simte atrasă de frământările și traumele băiatului, care se potrivesc perfect cu propriile frământări și traume.Există însă un motiv pentru care Jaxon și-a ferecat inima, iar acum cineva și-a propus să deștepte acest monstru adormit. Cu ce scop? Grace și-a propus să afle și nu mică îi este mirarea când descoperă că a fost adusă la Katmere intenționat, ca momeală.Include trei capitole bonus, istorisite din punctul de vedere al protagonistului Jaxon Vega.„Generația care a ratat Amurg se va topi după această serie.” School Library Journal„Faceți cunoștință cu noua voastră obsesie în materie de cărți cu vampiri.” Hipable„Un tempo palpitant care îi va face pe cititori să dorească să se așeze confortabil și să citească cât de repede pot.” San Francisco Book Review„Ardoare m-a atras în lumea sa periculoasă, dar atât de delicioasă. Nu mai am de spus decât atât: am o nouă carte-iubit!” Pintip Dunn, autoarea romanului Malic

RON 38.20
1

Aceste legături înșelătoare. Seria Aceste jurăminte goale Vol.2