2 rezultate (0,12078 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Cel care cheama cainii

Cel care cheama cainii

Cel care cheama cainii, o poveste reala despre incercarea de a supravietui prin fictiune, o naratiune alerta si acaparanta despre lumi care se construiesc acolo unde limitele organismului nu te lasa sa ajungi. Romanul autobiografic al lui Teodorovici este locul in care, rind pe rind, superstitiile se transforma in miracole, iar miracolele pot fi oricind luate drept coincidente, lasindu-i cititorului libertatea de a umple cu sens intimplarile.Carte recomandata de Veronica D. Niculescu si Lidia Bodea in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".Fragment din volumul "Cel care cheama cainii" de Lucian Dan Teodorovici:    “Am trait noaptea asta alegerile din S.U.A. asa cum traiam, pana de curand, derby-urile de fotbal. M-am innegurat sau am revenit la sperante, minut cu minut, in functie de evolutia scorului. La ora cinci treizeci, tabela de marcaj imi arata, cu toata tristetea, o suta cincizeci si unu la o suta douazeci si doi de electori in favoarea lui Trump. La ora sase douazeci a Romaniei, am ridicat mainile a victorie, cu inconstienta suporterului care nu se gandeste ca mai sunt multe minute de jucat, atunci cand Clinton a preluat conducerea, cu scorul de o suta nouazeci si sapte la o suta optzeci si sapte. Cand Trump a castigat si Georgia, la ora sapte si un sfert, iar scorul a devenit doua sute treizeci si opt la doua sute noua in favoarea lui, am incremenit in fata ecranului si am stiut ca meciul e pierdut. Si, sub presiunea emotiilor, am venit incoace, la computer, si-am scris asa: „In Breazu, la opt kilometri reali de Iasi si la mii de kilometri iluzorii de Trump, ploua mocaneste, dar eu am senzatia asta tampita ca-n mine si-n jurul meu s-a adunat deodata mult nisip uscat. Si mi-e asa de secatuit totul, incat nici macar din partea cuvintelor nu mai simt vreo urma de compasiune". Ca un suporter intr-atat de intristat, incat nu mai conteaza ce spune si cum spune, vrea doar sa se elibereze intr-un fel, fie el si ingrozitor de patetic, de apasarea aia sufocanta a infrangerii. Am scris frazele acelea si mi-am dat seama ca ele-s doar niste vorbe proaste, vlaguite de emotii. Asa ca m-am oprit. Si-am revenit abia acum, cateva ore mai tarziu, inca deloc vesel, mai ales ca intre timp s-a auzit fluierul arbitrului, iar echipa cu care tineam a trebuit sa iasa de pe teren umilita. Dar intre o stare „deloc vesela" si cea „foarte trista" e un oarecare spatiu. Unul care, sper, ma va ajuta sa scriu in continuare ceva mai calm, mai detasat, poate si-un pic mai rational.    Un pic mai rational, stiu acum ca echipa preferata nu mi-a fost in realitate cea condusa de Hillary Clinton. Nu avea cum sa-mi fie. Desi am urmarit campania, n-am gasit-o in nici un fel convingatoare pe candidata democratilor americani. Doar ca ea i se opunea unui om printre ai carui suporteri s-au aflat un Viktor Orban sau un Jaroslaw Kaczyriski. O Marine Le Pen. Sau un atat de surazator Vladimir Putin.

RON 28.45
1

Jean Bart. Argonautul

Jean Bart. Argonautul

„Cred că un scriitor trebuie mai degrabă să se adapteze la situaţii, la întâmplările din viaţa sa, să scoată din realitatea pe care o-ntâlneşte ce e mai bun, ce e demn de a rămâne în scris şi să-i convingă pe eventualii săi cititori de un oarecare adevăr al celor scrise. Nu sunt neapărat un adept al lui Taine şi Gherea, nu sunt un socialist din categoria unui Ion Nădejde, deşi adesea am fost asociat cu ei pentru că am cochetat cu foi precum Viaţa românească, Munca sau Contimporanul, am frecventat întâlniri socialiste şi am pledat cauza celor mulţi şi amărâţi. Eu chiar cred că mediul social în care un scriitor trăieşte îi influenţează decisiv scrisul, chiar cred că o operă literară reflectă în modul cel mai înalt tendinţele epocii în care a fost scrisă, chiar cred că o operă literară, ca orice operă de artă, trebuie să transmită valori morale şi spirituale care să servească umanitatea, să înalţe sufletul cititorilor sau măcar să-i înduioşeze sau să-i facă să se gândească la anumite aspecte din viaţă care, poate, seamănă cu ce li se întâmplă lor. Poate că arta nu e aşa de deterministă şi de pozitivistă cum cred unii, poate că ea nu trebuie pusă neapărat în slujba poporului precum ajutoarele sociale pentru nevoiaşi, ea e în esenţă o activitate imaginativă, iar imaginaţia a fost mereu desprinsă în mare parte de realitate. Tristeţe în artă, da, dar nu pesimism. Spirit şi ideal în artă, da, dar nu o metafizică total separată de lume. Imagini şi formule frumoase în artă, da, dar nu obscuritate şi frumuseţe de dragul frumuseţii.”Eugeniu P. Botez (Jean BART) a fost comandor de marină, profesor şi scriitor. Născut la 28 noiembrie 1874 în Burdujeni, Suceava, ca fiu al unui general, a copilărit la Iaşi. A absolvit Şcoala Fiilor de Militari, Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti şi Şcoala de Aplicaţie a Sublocotenenţilor de Marină. A ocupat varii posturi specifice – căpitan de port, comisar maritim, comandant de şalupă fluvială, profesor suplinitor, ofiţer la bordul navei-şcoală Mircea şi responsabil la Depozitele Marinei. În 1912 a demisionat din marină, dar a fost remobilizat în Al Doilea Război Balcanic şi în Primul Război Mondial, unde a fost decorat şi avansat în grad. Din 1919, deşi a funcţionat în asociaţii marinăreşti, în presă şi în Ministerul Asistenţei Sociale, a încercat să se dedice numai literaturii. Membru al PEN Club România şi participant la delegaţii ale scriitorilor români la Paris şi Varşovia, a fost recunoscut ca expert în chestiuni legate de Dunăre şi Marea Neagră. În 1898 a semnat cu „Jean Bart” în Adevărul de joi schiţa „Moartea pilotului”. Din acel moment, a devenit autorul care a adus în literatura română lumea porturilor şi genuri precum schiţa marină, proza autobiografică şi reportajul de călătorie. Volumul Jurnal de bord. Schiţe marine din lumea porturilor (1901) i-a adus premiul Academiei Române (1903). Singurul său roman, Europolis (1933), a rămas drept o singulară cronică melancolică a Sulinei de odinioară. Eugeniu Botez a murit pe 12 mai 1933 în casa lui din Bucureşti, la numai 59 de ani

RON 33.50
1