Rodica Ojog-Braşoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu
„Încă din liceu am fost terorizată de matematică, pe care mereu am considerat-o o materie infamă şi nu înţelegeam sincer de ce era acceptată în programa de învăţământ. Şi, ca şi cum dificultatea materiei nu era suficientă, în faţa noastră trona profesoara – o femeie a cărei înfăţişare sobră nu făcea decât să-i reflecte sufletul. De fiecare dată, cu o voce lipsită de căldură, repeta ca pe-o dogmă: «Nu poţi fi medic, avocat, jurnalist sau actor bun dacă nu desluşeşti tainele acestei ştiinţe divine». Dar mie această «ştiinţă divină» îmi părea mai degrabă o zeitate crudă şi distantă, care cerea sacrificii de neînţeles.Aşadar, pentru primul meu personaj literar, care s-a bucurat imediat de un enorm succes, m-am inspirat de la profesoara mea de matematică, spaima a nenumărate generaţii de liceeni, care era ferm convinsă că lumea începe şi se sfârşeşte cu matematica. Era neînchipuit de exigentă, făcea adevărate crize de isterie la inepţiile unor elevi şi în special la ale mele, eu fiind, fără doar şi poate, o nulitate în lumea cifrelor.Concret, maiorul Tutovan. Prenumele, Minerva, divin. La fel ca materia, cum altfel? Cheia succesului mi-o pot lămuri doar parţial. Primo, că n-am fost singura terorizată, am fost mii – Doamne, păzeşte-ne somnul, o mai visez şi azi! E o răzbunare subtilă – se simte, nu-i aşa? – să faci din torţionarul din liceu un personaj literar caraghios, deşi cu mintea brici. Secundo, orice torţionar are nevoie de o victimă pe care să o destabilizeze şi să o alimenteze constant prin frică şi un nesfârşit complex de inferioritate. Dobrescu c’est moi!”Rodica OJOG-BRAŞOVEANU, supranumită de criticii vremii „Agatha Christie a României”, s-a născut pe 28 august 1939, într-o familie înstărită din Bucureşti. Primele clase le-a urmat la şcoala „Maison des Français”, iar în perioada 1948-1955 a făcut Liceul „Domniţa Ileana”. S-a înscris la cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, dar ca urmare a participării la protestele studenţilor de solidarizare cu mişcările revoluţionare din 1956, de la Budapesta, a fost arestată şi exmatriculată, fără dreptul de a se mai înscrie la orice altă facultate din ţară. Dintr-un capriciu existenţial, s-a căsătorit cu Bebe Gaşpar, un aristocrat neamţ, dar traiul la castel o plictisea şi nu-i domolea dorinţa de a fi din nou studentă. După divorţ, a intrat în câmpul muncii şi după un an de reabilitare la fabrica de medicamente „Galenica” i s-a permis să studieze din nou. S-a înscris la cursurile Facultăţii de Drept din Iaşi, iar drumurile între oraşul natal şi cel universitar au mijlocit întâlnirea cu marea sa iubire, Cosma Braşoveanu, care va fi şi cel ce o va îndemna să scrie. După terminarea studiilor, s-a înscris în Barou, unde a lucrat timp de şapte ani, dar fără prea mare tragere de inimă. În urma unei discuţii avute cu soţul său şi după un pariu de nerefuzat, Rodica Ojog-Braşoveanu a scris primul roman, Moartea semnează indescifrabil (1971). Procesul de creaţie şi succesul neaşteptat au determinat-o să renunţe la cariera de avocat şi să devină scriitoare cu normă întreagă. Cărţile ei s-au vândut atât de bine, încât şi-a putut permite o viaţă extravagantă, de lux şi excese. A reuşit să îşi reinventeze opera de fiecare dată şi doar pierderea lui Cosma Braşoveanu, omul care a crezut în potenţialul ei de scriitoare, a dat-o peste cap o vreme. Timp de 20 de ani, Rodica Ojog-Braşoveanu a trăit mai mult izolată de lume, în scris şi în amintiri. La 2 septembrie 2002, s-a stins din viaţă, la numai 63 de ani, în urma unor complicaţii la plămâni şi la inimă
